PRC-P PROIECTAREA CONSTRUCTIVĂ A ELEMENTELOR PRODUSELOR TEHNICE MECANICE

 PRC-P.2  DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ

PRC-P.2.1  DOCUMENTAŢIA GRAFICĂ

PRC-P.2.1.2  DESENE DE EXECUŢIE (SUBANSAMBLU)

 

 

            CUPRINS

PRC-P.2.1.2.1  DEFINIŢII 

PRC-P.2.1.2.2  STRUCTURA DESENELOR DE EXECUŢIE (SUBANSAMBLU)

PRC-P.2.1.2.3  ÎNTOCMIREA  DESENELOR DE EXECUŢIE (SUBANSAMBLU)

 

 

PRC-P.2.1.2.1  DEFINIŢII 

 

Desenul de execuţie este o reprezentare grafică (la scară) a unui element care conţine toate informaţiile (şi sub formă de text) necesare pentru execuţia, simbolizarea şi ambalarea unui element (piesă).

Desenul de subansamblu este o reprezentare grafică (la scară) a unui subansamblu care conţine toate informaţiile (şi sub formă de text) necesare pentru execuţia, simbolizarea elementelor componente precum şi  asamblarea (execuţia) şi ambalarea acestuia.

 

PRC-P.2.1.2.2  STRUCTURA DESENELOR DE EXECUŢIE  (SUBANSAMBLU)

 

Cerinţe principale de evidenţiat în desenele de execuţie (subansamblu):

-         formele geometrice, funcţionale şi constructiv tehnologice prin intermediul unui număr minim de vederi şi secţiuni;

-         toate dimensiunile necesare execuţiei şi funcţionării;

-    evidenţierea calităţii suprafeţelor;

-    indicarea tratamentului termic şi caracteristicilor mecanice impuse;

-         modul de legare (îmbinare, asamblare)  a elementelor componente (numai pentru desenele de subansamblu);

-         tabelul de componenţă (numai pentru desenele de subansamblu) conţine informaţii despre piesele componente;

Formate standard uzuale:

A4 (210 x 297); A3 (297 x 420); A2 (420 x 594); A1 (594 x 841); A0 (841 x 1189);

Indicatorul conţine date pentru identificarea desenului; forma şi dimensiunile indicatorului sunt prezentate în fer. PRC-G.1  [Urdea, 2008]

În rubrica Condiţii tehnice se prezintă sub formă de text aspecte legate de execuţie care nu pot fi reprezentate grafic: clasa de precizie generală, cote care se referă la mai multe suprafeţe, tratamentul termic, modul de protecţie la exterior, marcare, ambalare etc.

Fig. PRC-T.2.1.2.2.1 Structura desenului de execuţie (subansamblu)

 

PRC-P.2.1.2.3  ÎNTOCMIREA  DESENELOR DE EXECUŢIE (SUBANSAMBLU)

 

Recomandări generale de reprezentare în desenele de execuţie sau de subansamblu:

-         desenul de execuţie sau de subansamblu, de obicei, se realizează la scara naturală 1:1; în cazul dimensiunilor reduse, întreg desenul sau numai anumite secţiuni parţiale, se poate face la scară mărită (2:1, 5:1, 10:1, 20:1); în cazul dimensiunilor mărite se pot face reprezentări la scări micşorate (1:2, 1:5, 1:10, 1:20); în cazul proiectului de OM nr. 1 se recomanda reprezentarea la scara 1:1.

-         desenul de execuţie sau de subansamblu conţin una sau mai multe vederi şi/sau secţiuni totale, parţiale sau în vedrei;

-         înscrierea cotelor se face astfel încât să poată fi citite de jos în sus şi din dreapta proiecţiei  (sensul trigonometric) în raport cu baza formatului pe care este trasat indicatorul

-         nu este indicată cotarea elementelor acoperite reprezentate prin linie întreruptă

-        cotarea se va face în raport cu o suprafaţă de referinţă (bază de cotare) pentru a se putea controla permanent dimensiunile sau lanţurile de dimensiuni atât în timpul întocmirii desenului, cât şi în timpul procesului de fabricaţie;

-   pentru indicarea dimensiunilor se recomandă cotarea tehnologică care presupune înscrierea cotelor faţă de baze de referinţă alese ţinând cont de considerente tehnologice; pentru înscrierea pe desen a unor cote funcţionale – care condiţionează funcţionare şi/sau montajul – se poate folosi cotarea în lanţ, utilizându-se astfel cotarea mixtă.

-   rugozitatea se înscrie o singură pentru o suprafaţă pe proiecţia pe care sunt cotate elementele dimensionale ale suprafeţei respective, cu vârful simbolului orientat spre suprafaţa la care se referă; starea suprafeţelor de racordare nu se notează (suprafaţa racordării va avea rugozitatea suprafeţei adiacente cea mai netedă);

-   în cazul în care majoritatea suprafeţelor au aceeaşi rugozitate, aceasta se înscrie deasupra indicatorului;

-         tratamentul termic se indică sub formă de text în/sub rubrica Condiţii tehnice, când se referă la toată piesa şi/sau în câmpul desenului specificând adâncimea stratului tratat şi caracteristicile mecanice ale materialului;

-         la suprafeţele funcţionale, pe lângă cotele de dimensiuni, se înscriu şi toleranţele (abaterile) dimensionale precum şi toleranţele de formă şi poziţie.

 

Reprezentare în mediul AutoCAD

 

Pentru a realiza documentaţia grafică se poate descărca pachetul AutoCAD de pe siteul students.autodesk.com/ în urma generării  unui  cont de student. Versiunea pentru studenţi este gratuită, şi se va personaliza prin marcarea mesajului "Student Version" pe desenele plotate (imprimate), fapt care  şi în cazul nostru corespunde cu scopul de utilizare a pachetului AutoCAD doar pentru instruire.

 

În fereastra PRC-G.3 se găsesc câteva recomandări practice de elaborarea desenului de execuţie şi de subansamblu sudat la proiectul de OM nr. 1.

 

În fereastrele PRC-G.5 (arbore de intrare cu pinion conic cu dantură dreaptă),  PRC-G.6 (arbore de intrare cu pinion conic cu dantură Gleason), PRC-G.7 (arbore de intrare cu pinion conic cu dantură eloidă), PRC-G.8 (arbore intermediar cu pinion cu dantură cilindrică) se găsesc desene de execuţie ale unor arbori de intrare şi unui arbore intermediar ai reductoarelor conico-cilindrice la proiectul de OM nr. 2.