|
Definiții
Desenul de execuție este o reprezentare grafică (la scară) a
unui element care conține toate informațiile (și sub formă de text)
necesare pentru execuția, simbolizarea și ambalarea unui element (piesă).
Desenul de subansamblu este o reprezentare grafică (la scară) a
unui subansamblu care conține toate informațiile (și sub formă de text)
necesare pentru execuția, simbolizarea elementelor componente precum și
asamblarea (execuția) și ambalarea acestuia.
Structura
desenenului de execuție (subansamblu)
Cerințe principale de evidențiat în desenele de execuție
(subansamblu):
- formele
geometrice, funcționale și constructiv tehnologice prin intermediul unui
număr minim de vederi și secțiuni;
- toate
dimensiunile necesare execuției și funcționării;
- evidențierea
calității suprafețelor;
- indicarea
tratamentului termic și caracteristicilor mecanice impuse;
- modul
de legare (îmbinare, asamblare) a elementelor componente (numai
pentru desenele de subansamblu);
- tabelul
de componență (numai
pentru desenele de subansamblu) conține informații despre piesele
componente;
Formate standard uzuale:
A4 (210
x 297); A3 (297 x 420); A2 (420 x 594); A1 (594 x
841); A0 (841 x 1189);
Indicatorul conține
date pentru identificarea desenului.
În rubrica Condiții
tehnice se prezintă sub formă de text aspecte legate de execuție care
nu pot fi reprezentate grafic: clasa de precizie generală, cote care se
referă la mai multe suprafețe, tratamentul termic, modul de protecție la
exterior, marcare, ambalare etc.
Recomandări generale de întocmire a desenelor de execuție
Aspecte generale
Desenele
de execuție se execută o anumită scară, cu ajutorul instrumentelor
clasice de desenat sau cu ajutorul pachetelor software specializate în
acest scop (AUTOCAD, CATIA etc.).
Pentru
executarea desenelor de execuție, în general se parcurg următoarele
etape:
-
alegerea scării de reprezentare în funcție
de mărimea și complexitatea piesei, conform SR EN ISO 5455:1997; desenele de execuție sau de subansamblu, de
obicei, se realizează la scara naturală 1:1; în cazul dimensiunilor
reduse, întreg desenul sau numai anumite secțiuni parțiale, se poate face
la scară mărită (2:1, 5:1, 10:1, 20:1); în cazul dimensiunilor
mărite se pot face reprezentări la scări micșorate (1:2, 1:5, 1:10,
1:20); în cazul proiectului de OM se recomanda reprezentarea la scara 1:1;
-
alegerea formatului desenului în funcție de:
scara aleasă, numărul de proiecții, dimensiunile de gabarit ale piesei,
etc.; desenele de execuție
sau de subansamblu conțin una sau mai multe vederi și/sau secțiuni
totale, parțiale sau în vederi;
-
executarea propriu-zisă a desenului la scară
parcurgând, în principiu, următoararele faze: stabilirea grosimii liniilor,
trasarea axelor de simetrie, a liniilor de contur, trasarea liniilor
ajutătoare, a liniilor de cotă, a săgeților și a hașurilor, înscrierea
toleranțelor, a rugozităților, completarea indicatorului etc.
-
verificarea și semnarea desenului.
Cotarea în cadrul
desenelor de execuție
Cotarea
este operația de înscriere pe desenul unei piese a dimensiunilor formelor
geometrice simple din care este alcătuită piesa, precum și a dimensiunilor
care stabilesc poziția reciprocă a acestora.
Recomandări pentru cotare:
-
Cotarea tehnologică care presupune înscrierea cotelor față de baze de referință alese
ținând cont de considerente tehnologice, pentru a se putea controla
(verifica) permanent dimensiunile sau lanțurile de dimensiuni și în timpul
procesului de fabricație.
-
Cotarea
teșiturilor
-
Cotarea
filetelor
-
Cotarea canalelor de pană
Valorile parametrilor gemetrici se determină din Anexa.8.1.2
în funcție de diametrul alezajului, d. De obicei, în
practică, se adoptă ajustaj normal sau presat (v. tabelul de
mai jos) pentru montajul penei în canalul din arbore și liber
pentru montajul acesteia în canulul din butucul roții. Rugozitățile flancurilor canalelor în arbore/butuc, Ra/Rb
(uzual, Ra = Rb = 3,2).
|
Tipul ajustajului
|
Liber
|
Normal
|
Presat
|
|
Câmpul de toleranță și clasa de precizie
|
|
Canal în arbore
|
Xx
|
H9
|
N9
|
P9
|
|
Canal în butuc
|
Yy
|
D10
|
Js9
|
P9
|
|
Valorile abateilor
limită se determină din Anexa.8.1.2
|
Înscrierea toleranțelor și abaterilor (SR ISO
406/1991)
Pentru unele suprafețele cu rol funcțional,
pe lângă cotele dimensionale, se pot înscrie:
-
Toleranțe (abateri) dimensionale
Componentele
unei cote cu toleranță: dimensiunea nominală (50), simbolul câmpului
de toleranță și treptei de precizie (H7, f7) și
opțional (între paranteze) abaterile limită; în Anexa.16.1.1 se
prezintă valorile ale abaterilor limită în funcție de diverse
câmpuri de toleranță.
-
Toleranțe (abateri) de poziție
Valorile
toleranțelor de poziție (de la paralelism,  ; de la perpendicularitate,  ; de la înclinare,  ; de la concentricitate sau coaxialitae,  ; de la simetrie,  ) se pot adopta din Anexa.16.1.2.
-
Toleranțe (abateri) de formă
Valorile
toleranțelor de formă (de la
circularitate,  ; de la cilindricitate,  ; de la rectilinitate,  ; de la planeitate,  ; de la forma dată a suprafeței,  ) se pot adopta din Anexa.16.1.3.
-
Toleranțe pentru dimensiuni libere
(fără abateri induse de funcționare); toleranțele generale
pentru dimensiuni libere (SR EN 22768, ISO 2768, STAS 2300) sunt grupate în
4 clase de toleranță (fină, f; mjlocie, m; grosieră, c; grosolană, v);
valorile abaterilor se pot determina din Anexa.16.1.4; se va indica prin text la Condiții tehnice (de ex. ISO
2468 - m; Toleranțe m STAS
2300)
Marcarea stării (calității)
suprfețelor (rugozități)
În
procesul de obținere a suprafețelor pieselor, prin diferite procedee
tehnologice (turnare, forjare, strunjire, broșare frezare, găurire,
alezare, rectificare, lustruire, lepuire, honuire etc.), rezultă cu mici
asperități (microneregularități), deseori neobservabile cu ochiul liber.
Rugozitatea,
reprezintă o măsură a ansamblului acestor microneregularități în urma unui
proces tehnologic (termenii referitori la rugozitate sunt definiți în
standard SR ISO 4287: 2000). Aprecierea rugozității unei
suprafețe, frecvent se poate
face prin două modalități:
-
Abaterea medie aritmetică a profilului
Ra, media aritmetică a
valorilor absolute ale abaterilor profilului în limitele unei lungimii de
bază.
-
Valori posibile
ale rugozității Ra [μm]: 0,012; 0,025; 0,05; 0,1; 0,2; 0,4; 0,8; 1,6; 3,2; 6,3; 12,5; 25; 50; 100 (valorile marcate cu bold sunt frecvent
întâlnite în practică); în Anexa.16.1.5 se
prezintă valorile rugozității Ra
[μm] în funcție
de diverse procedee de prelucrare.
-
Înălțimea medie a
neregularităților Rz, media valorilor absolute ale celor
mai mari înălțimi ale 5 proeminențe și 5 goluri în limitele unei
lungimii de bază.
-
Valori
posibile ale rugozității Rz [μm]: 0,025; 0,05; 0,1; 0,2;
0,4; 0,8; 1,6; 3,2; 6,3; 12,5; 25; 50; 100; 200; 400; 800; 1600.
Simbolurile
utilzate pentru marcarea rugozității suprafețelor sunt prezentate în SR EN ISO 1302/2002.
a simbol de bază; b indică
obligativitatea îndepărtării de material; c indică intezicerea îndepărtării de material; d indică caracteristici specifice
ale suprafeței; e indică necesitatea ca toate suprafețele să aibă
aceași stare
Semnificații
ale indicațiilor asociate simbolurilor rugozitățiilor (exemple de cazuri frecvent întâlnite
în practică)
În cazul în care majoritatea
suprafețelor au aceeași rugozitate simbolul cu valoarea
rugozității generale, Ra se amplasează deasupra
indicatorului; simbolul
rugăzității fără valoare, marcat în paranteză, indiă că sunt și
alte suprafețe cu alte rugozități marcate individual.
Rugozitatea se înscrie o singură
pentru o suprafață,
de obicei, în proiecția pe care sunt cotate dimensiunile suprafeței
respective, cu vârful simbolului orientat spre suprafața la care se referă.
Înscrierea materialului și tratamentelor tehnice
Simbolul
mateialului/oțelului (Anexa.16.1.6) se va marca în caseta dedicată
din indicator. Tratamentele
termice se indică sub formă de
text în/sub rubrica Tratamente termice, când se referă la toată
piesa și/sau în câmpul desenului specificând adâncimea stratului tratat și
caracteristicile mecanice ale materialului.
|