Mogan Gh.L., Butilă E.V., Buzdugan I.D. Proiectarea reductoarelor cilindrice. Universitatea Transilvania din Braşov

Anexa.15.1 Desene de ansamblu şi de execuţie

Desenul de ansamblu

Definiţii

Desenul de ansamblu este o reprezentare grafică (la scară), pe un format cu dimensiuni standard, a unei mulţimi de elemente (piese) şi subansamble poziţionate relativ determinat, ţinând cont de cerinţe funcţionale şi constructive rezultate din specificaţii tehnice şi calcule de proiectare.

Desenul de ansamblu pune în evidenţă componenţa, funcţionarea, formele, construcţia, precum şi posibilităţile tehnologice de execuţie  şi de montaj a elementelor şi subansamblelor componente.

Structura desenului de ansamblu

Cerinţe principale de evidenţiat în desenele de ansamblu:

-   formele şi poziţiile elementelor şi subansamblelor componente prin intermediul unui număr minim de vederi şi secţiuni;

-   modul de funcţionare;

-   modul de asamblare (montaj);

-   dimensiunile de montaj şi funcţionale;

-   modul de legare cu ansamblele şi/sau subansamblele învecinate.

Formate standard uzuale:

A4 (210 x 297); A3 (297 x 420); A2 (420 x 594); A1 (594 x 841); A0 (841 x 1189);

Indicatorul conţine date pentru identificarea desenului.

Tabelul de componenţă conţine înformaţii despre piesele şi subansamblele componente.

Cotarea în desenul de ansamblu:

- cotele de gabarit dau informaţii despre mărimile ansamblului (lăţime, lungime, înălţime) în poziţii extreme (minim sau maxim, închis sau deschis, sus sau jos);

- cotele de legătură indică dimensiunile elementelor în zona de asamblare cu elementele ansamblelor adiacente; pentru dispozitivul de remorcare se va indica raza sferei  cârligului de remorcare şi dimensiunile şi pozițiile găurilor de asamblare la şasiu;

- cotele de montaj indică dimensiuni de asamblare, uneori, şi rugozităţi, necesare la montaj.

În rubrica Condiţii tehnice se prezintă sub formă de text aspecte legate de desenul de ansamblu care nu pot fi reprezentate grafic (de ex. modul de protecţie la exterior, marcare, ambalare etc.).

În rubrica Caracteristici tehnice se prezintă valori numerice ce evidenţiază performanţele produselui (de ex. valori de

forţe, lungimi, viteze, puteri etc.).

Recomandări generale de întocmire a desenului de ansamblu

- desenul de ansamblu, de obicei, se realizează la scara naturală 1:1; în cazul dimensiunilor reduse, întreg desenul sau numai anumite secţiuni parţiale, se poate face la scară mărită (2:1, 5:1, 10:1, 20:1); în cazul dimensiunilor mărite se pot face reprezenări la scări micşorate (1:2, 1:5, 1:10, 1:20); în cazul proiectului de OM nr. 1 se recomandă reprezentarea la scara 1:1;

-     desenul de ansamblu conţine o vedere principală, una sau mai multe vederi şi/sau secţiuni totale sau parţiale; în cazul proiectului de OM I se poate alege vederea de sus ca vedere principală poziţionată în partea din stânga jos a formatului (A1 sau A0), o secţiune principală prin planul de simetrie longitudinal vertical, secţiuni parţiale şi în vedere;

-     în cazul în care elementele şi subansamblele pot avea poziţii relative variabile, reprezentarea în desenul de ansamblu se va face în una din poziţiile extreme; pentru dispozitivul de remorcare (proiect OM I) se vor face reprezentările în poziţii ce implică dimensiuni de gabarit maxime;

-     fiecărui element sau subansamblu distinct i se asociază un număr de poziţie care corespunde numărului de ordine din tabelul de componenţă;

-     numărul de poziţie al elementului sau subansamblului se marchează, o singură dată, în vederea sau secţiunea în care se identifică cel mai lizibil;

-    numerele  de poziţie, de obicei, se marchează succesiv, în ordine crescătoare, în sens invers trigonometric; 

Obs. numerele de poziţie sunt diferite de cele care apar în algoritmul de calcul (în desenul de ansamblu apar, în plus şi elementele de asamblare, auxiliare etc.), dar se vor păstra denumirile

Desene de execuţie

Definiţii

Desenul de execuţie este o reprezentare grafică (la scară) a unui element care conţine toate informaţiile (şi sub formă de text) necesare pentru execuţia, simbolizarea şi ambalarea unui element (piesă).

Desenul de execuţie conţine toate informaţiile (şi sub formă de text) necesare pentru execuţia, simbolizarea elementului (piesei) precum şi  cele de ambalare a acestuia.

Structura desenenului de execuţie (subansamblu)

Cerinţe principale de evidenţiat în desenele de execuţie (subansamblu):

-   formele geometrice, funcţionale şi constructiv tehnologice prin intermediul unui număr minim de vederi şi secţiuni;

-   toate dimensiunile necesare execuţiei şi funcţionării;

-   evidenţierea calităţii suprafeţelor;

-   indicarea tratamentului termic şi caracteristicilor mecanice impuse;

-   modul de legare (îmbinare, asamblare)  a elementelor componente (numai pentru desenele de subansamblu);

-   tabelul de componenţă (numai pentru desenele de subansamblu) conţine informaţii despre piesele componente.

Formate standard uzuale:

A4 (210 x 297); A3 (297 x 420); A2 (420 x 594); A1 (594 x 841); A0 (841 x 1189).

Indicatorul conţine date pentru identificarea desenului.

În rubrica Condiţii tehnice se prezintă sub formă de text aspecte legate de execuţie care nu pot fi reprezentate grafic: clasa de precizie generală, cote care se referă la poziţonarea suprafeţelor, marcare, asmbalare etc.

Recomandări generale de întocmire a desenului de execuţie (subansamblu)

-      desenul de execuţie sau de subansamblu, de obicei, se realizează la scara naturală 1:1; în cazul dimensiunilor reduse, întreg desenul sau numai anumite secţiuni parţiale, se poate face la scară mărită (2:1, 5:1, 10:1, 20:1); în cazul dimensiunilor mărite se pot face reprezentări la scări micşorate (1:2, 1:5, 1:10, 1:20); în cazul proiectului de OM se recomandă reprezentarea la scara 1:1;

-     desenul de execuţie sau de subansamblu conţin una sau mai multe vederi şi/sau secţiuni totale, parţiale sau în vederi;

-      înscrierea cotelor se face astfel încât să poată fi citite de jos în sus şi din dreapta proiecţiei  (sensul trigonometric) în raport cu baza formatului pe care este trasat indicatorul;

-      nu este indicată cotarea elementelor acoperite reprezentate prin linie întreruptă;

-    cotarea se va face în raport cu o suprafaţă de referinţă (bază de cotare) pentru a se putea controla permanent dimensiunile sau lanţurile de dimensiuni atât în timpul întocmirii desenului, cât şi în timpul procesului de fabricaţie;

-   pentru indicarea dimensiunilor se recomandă cotarea tehnologică care presupune înscrierea cotelor faţă de baze de referinţă alese ţinând cont de considerente tehnologice; pentru înscrierea pe desen a unor cote funcţionale – care condiţionează funcţionarea şi/sau montajul – se poate folosi cotarea în lanţ, utilizându-se astfel cotarea mixtă;

-   rugozitatea se înscrie o singură dată pentru o suprafaţă cu vârful simbolului orientat spre suprafaţa la care se referă; starea suprafeţelor de racordare nu se notează (suprafaţa racordării va avea rugozitatea suprafeţei adiacente cea mai netedă);

-    în cazul în care majoritatea suprafeţelor au aceeaşi rugozitate, aceasta se înscrie deasupra indicatorului;

-     tratamentul termic se indică sub formă de text în rubrica Condiţii tehnice, când se referă la toată piesa şi/sau în câmpul desenului specificând adâncimea stratului tratat şi caracteristicile mecanice ale materialului;

-      la suprafeţele funcţionale, pe lângă cotele de dimensiuni, se înscriu şi toleranţele (abaterile) dimensionale precum şi toleranţele de formă şi poziţie